„Educațiunea este cultura caracterului, cultura este educațiunea minții”

Seria acțiunilor dedicate Zilei Culturii Naționale s-a încheiat joi, 20 ianuarie 2022, la Centrul UBB din Reșița. Sub genericul „Educațiunea este cultura caracterului, cultura este educațiunea minții”, în Centrul de Învățare inaugurat în 23 noiembrie 2021 au fost prezenți la manifestarea interactivă în cinstea Poetului nepereche, începând cu ora 16, reprezentanți ai Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, cadre didactice, scriitori, studenți.

Directorul Centrului UBB din Reșița, Andrade-Ionuț Bichescu, a salutat inițiativa desfășurării cu prezență fizică, respectând condițiile impuse de pandemie, a activității, nădăjduind că începutul este de bun augur.

Directorul BJCS, Clara Maria Constantin, a subliniat implicarea instituției pe care o conduce în editarea a numeroase volume care valorifică elemente ale culturii locale, dar și legate de personalitatea lui Mihai Eminescu. Făuritori și promotori ai culturii, Marcu Mihail Deleanu, Vasile Petrica, Gheorghe Jurma, Nicolae Sârbu, au vorbit despre nevoia de actualizare a ideilor lui Eminescu, precum și despre importanța valorificării culturii locale. Au luat cuvântul profesorii Gheorghe Popovici, prezentând câteva idei despre educație și învățământ ale lui Mihai Eminescu, și Florica Molnar, care a insistat asupra valorii inestimabile a creației eminesciene.

În încheiere, Erwin Josef Țigla, președinte al Forumului Democratic al Germanilor din Județul Caraș-Severin, inițiatorul seriei de manifestări, a menționat importanța culturii, insistând asupra cunoașterii, prețuirii și valorificării culturii locale, implicarea în descoperirea și transmiterea ei generațiilor viitoare. Manifestarea a fost moderată de Dorina Chiș-Toia, care, cu acest prilej, i-a invitat pe cei prezenți să transmită contribuții pentru al șaptelea volum de „Studii de limbă, literatură și folclor”.

Inaugurarea Centrului de învățare „UEM – Real students’ dreams”. Finalizare proiecte ROSE.

Marți, 23 noiembrie 2021, ora 11, în sala A2.2 din Centrul Universitar UBB din Reșița a avut loc conferința de presă prilejuită de evenimente din cadrul proiectelor ROSE derulate în instituția de învățământ superior reșițeană.

Cel dintâi, inaugurarea Centrului de învățare realizat prin proiectul ROSE AG 298 Centrul de învățare UEM – Real students’ dreams, spaţii în care se vor desfăşura activităţi de sprijin (activități practice/de laborator sub îndrumarea cadrelor didactice și a unor mentori studenți) a studenților din anul I pentru continuarea studiilor şi îmbunătățirea performanței educaționale, dar şi pentru creşterea capacității acestora de a depăşi situaţiile critice şi lacunele de cunoaştere din domeniul de studiu pentru care au optat. Aceste spaţii au fost mobilate smart şi dotate cu mijloace didactice moderne: laptop-uri, desktop-uri AllInOne, flipchart, table interactive, videoproiectoare, sistem videoconferință cu servicii cloud, multifuncțională A3 color, display interactiv, echipament didactic pentru evaluarea experimentală a deformațiilor și tensiunilor, înregistrator de putere și energie, cameră de termoviziune, analizor Power analyzer, dar şi softuri de specialitate (Soft PIC Simulator IDE,  Soft Matlab şi Simulink Classroom, IBM SPSS Statistics, Project Online Professional, CorelDRAW). În perioada următoare aceste dotări vor fi completate de un stand experimental didactic pentru acționări hidraulice, o imprimantă profesională 3D, un modul pentru studiul lămpilor fluorescente și LED utilizând DALI, un sistem audio şi tablete grafice.

Celelalte două evenimente au fost reprezentate de finalizarea a două proiecte ROSE: AG 247 Becoming an Economist – A Sustainable Transformation! (BEST) și AG 236 Nu abandona, implică-te! Stay Your University! (NAISYU). Începute în noiembrie 2019, proiectele au urmărit diminuarea ratei de abandon și creșterea promovabilității în rândul studenților din anul I de la programele de studii din oferta educațională.

În atenția tuturor utilizatorilor bibiliotecii (studenți, cadre didactice, doctoranzi, cercetători)

Începând cu anul universitar 2021 accesul la colecțiile și serviciile Bibliotecii CU UBB Reșița se face pe baza unui permis unic de bibliotecă care se eliberează contra cost.

În vederea întocmirii permisului de bibliotecă, toți utilizatorii sunt rugați să trimită pe adresa de e-mail alin.bloju@ubbcluj.ro, o fotografie și o copie a cărții de identitate, specificând specializarea și anul de studiu, până pe 15 noiembrie 2021.

Tariful pentru eliberarea permisului este de 40 lei.

Modalitățile de plată sunt :

  • numerar la casierie;
  • virament bancar în contul Trezoreria Cluj RO35TREZ21620F330500XXX beneficiar Universitatea Babeș Bolyai din Cluj – CUI 4305849; la taxele de bibliotecă achitate prin virament bancar se specifică la explicații: tipul serviciului solicitat, ex.: eliberare permis bibliotecă și numele persoanei pentru care se solicită acesta;
  • permisele se ridică de la Biblioteca CU UBB Reșița, în urma unui anunț ce va fi postat pe pagina Bibliotecii CU UBB Reșița. Vă rugăm să aveți carnetele de student vizate și dovada plății la dumneavoastră.

Pentru alte informații și lămuriri ne puteți contacta pe e-mail mihaela.ardai@ubbcluj.ro sau la tel.: 0730 583 019.

Meniu / 15 – 19 Decembrie 2025

Luni
Ciorbă țărănească de porc(400 g)
Piept de pui la grătar (100 g)
Cartofi prăjiți (150 g)
Salată (100 g)
Pâine (100 g)

Marți
Supă de pasăre cu tăiței (400 g)
Cotlet de porc pane (100 g)
Cartofi aurii (150 g)
Salată (100 g)
Pâine (100 g)

Miercuri
Ciorbă țărănească de legume (400 g)
Ceafa de porc la grătar (100 g)
Cartofi piure (200 g)
Salată (100 g)
Pâine (100 g)

Joi
Ciorbă rădăuțeană (400 g)
Pulpe de pui inferioare la cuptor(150 g)
Cartofi la cuptor (200 g)
Salată (100 g)
Pâine (100 g)

Vineri
Ciorbă ardelenească de porc (400 g)
Piept de pui pane (140 g)
Orez cu legume (150 g)
Salată (100 g)
Pâine (100 g)

Preț meniu pentru studenți: 21 lei

Dragi studenți, vă așteptăm în intervalul orar 1200 – 1500 în incinta Cantinei Campus Café a Campusului Universitar UBB Reșița, corpul D, parter!

Achitarea serviciilor de masă se poate realiza la casieria CU UBB Reșița până la orele 12:00 pentru ziua în curs.
Pentru rezervarea meniului puteți suna până la ora 10:00 a zilei în curs, la tel. 0745 895562 sau 0730 583021.

Protecția datelor cu caracter personal

Regulament nr. 679 din 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește datele cu caracter personal și libera circulație a acestor date RO / EN.
Pentru mai multe informații consultați această pagină a site-ului UBB Cluj.

• Contact responsabil cu protecția datelor UBB:
e-Mail: dpo@ubbcluj.ro / tel.: +40 264 405300

• Contact responsabil cu protecția datelor CUUBBR:
e-Mail: dpo@uem.ro

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB Cluj) în calitate de operator de date cu caracter personal vă informează că în vederea desfășurării în bune condiții a activității preia și prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul General (european) privind Protecția Datelor cu Caracter Personal 679/2016 (GDPR) și cu Legea 190/2018 privind punerea în aplicare a GDPR. Temeiul legal al solicitării acestor date este în principal Legea Educației nr. 1/2011, dar și alte cadre legale care reglementează buna desfășurare a învățământului superior.

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal >

Studenții care doresc să beneficieze de cazare în Campusul Universitar Complex Cămin – Cantină al CUUBBR sunt rugați să transmită cererea de cazare pe adresa alexandra.tismonariu@ubbcluj.ro. Pentru detalii privind condițiile de cazare click aici.

La cazare studenții trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate, avizul epidemiologic (eliberat de medicul de familie cu cel mult 3 zile înainte) și o fotografie 3/4.

Pentru alte informații puteți adresa întrebări administratorilor căminului:

domnica.georgiu@ubbcluj.ro
sorin.mihancea@ubbcluj.ro

Tarifele de cazare le regăsiți aici.

Tabelul centralizat cu studenții beneficiari a unui loc de cazare in anul univ. 2025-2026 se regăsește aici.