Gala excelenței la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa
Conducerea academică a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița organizează joi, 19 decembrie 2019, începând cu ora 15:00, în incinta Campus Café, o întâlnire de suflet a tuturor angajaților, Gala excelenței, ediția a III-a, scopul declarat fiind, pe de o parte, evidențierea studenților care au obținut premii la sesiunile științifice studențești naționale și internaționale, precum și a celor care au fost medaliați la competiții sportive din țară și din străinătate pe parcursul anului 2019, pe de altă parte, reliefarea cadrelor didactice care prin activitatea lor s-au făcut remarcate pe palierul profesional-științific, al implicării lor în derularea de proiecte și de activități extracurriculare.
Colindele ce vor fi interpretate de studenții diferitelor programe de studii din cadrul instituției de învățământ superior vor aminti de emoția așteptării împodobirii bradului și a unui nou început, menit să rimeze cu pasiune, energie și împlinire, într-o atmosferă specială, în pragul sărbătorii de Crăciun.
Ultima actualizare în 15 ianuarie 2020, ora 08:40.