Mesajul Rectorului UBB cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2024

Dragi colegi,

În preajma acestor sărbători de iarnă, din păcate, trăim vremuri politice complicate, care ne zguduie paradigma civilizațională la care am ajuns cu multe sacrificii. România euroatlantică, unde, în cadrul definit complementar de religie și știință, noi, de la bunici și părinți la copii și nepoți, ne construiam bunăstarea prezentului și viitorului, a primit provocarea puternică și surprinzătoare a unei Românii bizare și izolaționiste, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie. Totul este favorizat de un fond social (educație/știință/religie) și politic slăbit.
Ne-am clătinat, dar nu am căzut!
Sărbătorile de iarnă – Crăciunul și Anul Nou – pot fi un prilej bun de reflecție, prin care să ne reconectăm cu tradițiile adevărate, înțelegând astfel distincțiile dintre religie și pseudoreligie și dintre cunoaștere adevărată și pseudocunoaștere (știință vs. pseudoștiință), inclusiv, cei care dorim asta, să ne reafirmăm angajamentul pentru civilizația românească în context european.
România este acum în criză și polarizată, iar în astfel de vremuri o sărbătoare precum Crăciunul (Nașterea Domnului), onorată de cei mai mulți religios sau cultural, ne poate uni, atenuând frica, ura/furia/disprețul și aroganța care ne polarizează. Iată că, din nou, de Crăciun, Isus – acum prin nașterea sa sărbătorită religios sau cultural – ne poate readuce optimismul, încrederea între noi și buna cooperare, realizând că, cel puțin sub acest aspect, putem fi și parte a aceluiași demers. Apoi, sărbătoarea Anului Nou ne poate duce mai departe, angajându-ne pragmatic în acest demers comun prin care să ne amintim și că bunăstarea democrației nu este un dat, ci ceva pentru care trebuie să lupți continuu!
Sărbătorile de iarnă, bine trăite, pot fi așadar un antidot nu doar la crize personale, ci și la crize sociale, fiind astfel generatoare de sensuri și semnificații care să ne facă mai buni și mai puternici!

Vă urez Sărbători de iarnă așa cum vi le doriți, un Crăciun fericit și un An Nou mai bun!

Prof. univ. dr. psih. Daniel David
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Membru corespondent al Academiei Române

Ceremonia de deschidere a anului universitar 2024 – 2025 la CUUBBR

Anul universitar 2024 – 2025 se deschide la Centrul Universitar UBB din Reșița (CUUBBR) luni, 30 septembrie 2024, la ora 12.00, printr-o ceremonie organizată în Amfiteatrul Eftimie Murgu.

UBB este în topul inovației educaționale fiind implicată în trei proiecte de campusuri duale – în Reșița, Sfântu Gheorghe și Cluj-Napoca!

La admiterea din toamnă, la UBB vor fi lansate și primele specializări în sistem dual, în cadrul cărora studenții vor petrece jumătatea timpului alocat pentru studii la o firmă parteneră, având astfel șansa de a-și începe cariera în domeniul ales chiar din anul I, beneficiind în același timp și de bursă.

La Centrul Universitar UBB din Reșița vor fi lansate specializările Economia comerțului, turismului și serviciilor (limba română) din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, precum și Inginerie mecanică și Informatică Aplicată în Inginerie Electrică (limba română), ambele în cadrul Facultății de Inginerie.

Legat de noile programe din oferta academică a UBB, rectorul UBB, prof.univ.dr. Daniel David, a declarat: „Este excelent că oferta academică a UBB din toamnă vine cu programe noi, inovative, și candidații care doresc pașaportul academic UBB îl pot accesa prin competiție nu doar pe locuri cu taxă, dar și pe locuri bugetate. Îi așteptăm în comunitatea academică a UBB – cea mai mare, cea mai veche și acum cea mai bine poziționată universitate a țării în clasamentele internaționale (metarankinguri)! – pentru a duce povestea UBB mai departe: <Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581!>”

Mai multe informații despre admiterea de toamnă sunt disponibile pe site-ul https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/.

Te așteptăm, în perioada 4-6 septembrie, în incinta Centrului Universitar UBB din Reșița, la Campus Café, unde vor fi amenajate centre suport menite să ofere sprijin logistic în procesul de admitere, în intervalul orar 9:00 – 16:00, sau pe platforma de admitere:  https://admitere.ubbcluj.ro/.

ALUMNI fotbalistic după 20 de ani

Vineri, 05.07.2024, ora 11, la nivelul Centrului Universitar UBB din Reșița se va organiza manifestarea ALUMNI fotbalistic după 20 de ani. Performerii celei mai mari reușite fotbalistice realizate la nivelul Centrului în anul 2004, promovarea în Liga a III-a de fotbal, într-o perioadă în care fotbalul reșițean dispăruse de pe primele trei scene fotbalistice ale României, se reunesc pentru a sărbători împreună una dintre reușitele care a stat la baza relansării fotbalului cărășan.

Faptul că absolvenții și sportivii de acum 20 de ani au dorit să marcheze acest moment în cadrul Centrului Universitar UBB din Reșița demonstrează însemnătatea pe care a avut-o instituția de învățământ superior reșițeană nu doar pentru obținerea reușitelor sportive, ci și în formarea lor pentru viață, atât ca specialiști, cât și ca oameni.

Cu prilejul reîntoarcerii acasă, jucătorii echipei Universitatea Reșița vor fi distinși de conducerea Centrului cu o diplomă de recunoaștere a performanțelor sportive și promovării imaginii universității în comunitate.

Reuniunea va fi animată de discuții informale între sportivi și colectivul academic al CUUBBR, întâlnirea urmând a avea loc în Centrul de învățare UBB – Real Students’ Dreams (Corp A, etajul 2).

Ceremonia de absolvire

Vineri, 7 iunie 2024, la ora 11, în Centrul Civic al Municipiului Reșița, Centrul Universitar UBB din Reșița va organiza Ceremonia de absolvire a studiilor universitare de licență, promoția 2024. (În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se va desfășura în Aula Eftimie Murgu din cadrul centrului universitar). 

Vizită a rectorului Universității Babeș-Bolyai la CU UBB Reșița

Miercuri, 31.01.2024, de la ora 14, rectorul universității noastre, prof. univ. dr. Daniel David, va fi prezent la Reșița pentru a discuta programul de candidatură „UBB Q-Optimum” (2024-2029) – O Universitate europeană de clasă mondială („world-class”). Consultarea programului managerial se poate face pe pagina web www.danieldavid.ro

Întâlnirea va avea loc în Amfiteatrul „Eftimie Murgu” al Centrului Universitar UBB din Reșița.