Finalizarea primului an de implementare a proiectului „Nu abandona, implică-te! Stay your university (NAISYU)”

„Reșița 250”: s-a încheiat etapa a III-a, o ultimă etapă, a patra urmând să se desfășoare anul viitor

Finalizarea primului an de implementare a Proiectului Becoming an Economist – A Sustainable Transformation! (BEST)

Ziua Economistului și Profesorului de economie, la Reșița

Luni, 23 noiembrie 2020, la ora 17:30, CU UBB din Reșița, prin conf. univ. dr. Mirela MINICĂ, cadru didactic la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor și președinte al Asociației Generale a Economiștilor din România, filiala Caraș-Severin, a organizat un workshop online cu tema „Provocările noii economii”, cu ocazia Zilei economistului și profesorului de economie.
Invitații acestui eveniment au fost cadre didactice de la universități de din România (ASE București, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, Universitatea „Ovidius” Constanța) care, alături de gazde (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca), specialiști, antreprenori, absolvenți și studenți, au dezbătut teme importante, de actualitate: criza economică generată de pandemia de COVID 19; schimbare și oportunități; soluții de redresare a economiei românești; provocările noii economii a secolului al XXI-lea și cum le facem față?
Dezbaterile au atins subiecte de interes: involuția indicatorilor macroeconomici, turismul, digitalizarea, regionalizarea, decalajele dintre județe, guvernanța economică și gestionarea crizei, responsabilitatea factorilor politici, schimbarea mentalităților, educația, sănătatea întregului viu ca deziderat al activității economice și al armoniei sociale.

Studențiada 2020

Liga Studenţilor UBB Reșița (LS UBB R) a organizat în perioada 16 – 20 noiembrie, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Reșița și Centrul Universitar UBB din Reșița, „Studenţiada 2020”, un festival al studenţilor, sub sloganul „Educația pe primul loc”.
Pe parcursul acestei săptămâni, studenţii Centrului Universitar UBB din Reșița au avut ocazia să participe la peste 70 de activități, toate on-line, cu caracter educaţional, cultural sau sportiv, organizate de studenții reuniți sub cupola Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR).
Prima zi a Studențiadei, luni, 16 noiembrie, a început cu o dezbatere pe tema „Cum e să fii student la CU UBB din Reșița?”, unde studenții au împărtășit experiențele frumoase pe care le-au trăit, precum și activitățile pe care le-au desfășurat în cadrul instituției de învățământ superior din Reșița.
În organizarea LS UBB R, programul Studențiadei 2020 a cuprins: marți, 17.11.2020, ora 18:00: Orientare în carieră; miercuri, 18.11.2020, ora 20:00: Curs de prim ajutor – implementat în parteneriat cu Crucea Roșie Caraș-Severin; joi, 19.11.2020, ora 20:00: O ALTFEL de lecție cu Pomoja – un ALTFEL de Antrenor Fitness; vineri, 20.11.2020, ora 16:00: Educație antreprenorială și munca în echipă.

Împrumutul cărților de la Biblioteca Centrului Universitar UBB din Reșița în perioada actuală

Informații privind împrumutul cărților la domiciliu

În vederea prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS CoV-2, împrumutul cărților se face astfel: trimiteți o solicitare pe adresa de e-Mail dusa.nicodin@ubbcluj.ro de pe contul dumneavoastră de student, în care specificați: numele dumneavoastră, anul, programul de studiu și CNP-ul (pentru a putea fi identificați în baza de date a bibliotecii), apoi autorul și titlul cărții (după o consultare prealabilă a catalogului online KOHA, pentru a fi siguri de disponibilitatea cărții). Bibliotecarul vă va răspunde, specificând ziua în care puteți ridica cărțile.
Pentru orice informații și nelămuriri puteți suna la telefon 0730 583019, de luni până joi, 8 – 16 și vineri, 8 – 14!
Sala de lectură este închisă!
Cititorii sunt rugați să respecte normele sanitare impuse: să poarte mască de protecție în interiorul bibliotecii și să folosească dezinfectantul pus la dispoziție!

„Reșița 250”: începând cu 4 noiembrie se va continua proiectul on-line cu o nouă serie de întrebări

În data de 3 iulie a.c. se împlineau 249 de ani de industrie reșițeană (1771 – 2020). În preambulul aniversării, anul viitor, a 250 de ani de la sfințirea, prin preotul Michael Grosdich din Carașova, și apoi aprinderea primelor două cuptoare înalte ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, Centrul Universitar UBB din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au lansat invitația celor care iubesc istoria Reșiței de a participa la un concurs online.

În perioada 22 mai – 1 iulie, în fiecare vineri și miercuri, a apărut în spațiul online câte un set de 5 întrebări cu mai multe variante de răspuns, la care au fost invitați să răspundă iubitorii municipiului nostru, ai istoriei acestuia. Întrebările au fost formulate de prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, un împătimit al locurilor noastre. Pentru fiecare răspuns pozitiv trimis, s-a calculat câte un punct. Această primă etapă a continuat cu un set de 60 de întrebări, de data aceasta în colaborare și cu Muzeul Cineastului Amator, prin custodele acestuia, Andrei Bălbărău, cu sprijinul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici. Timp de 6 săptămâni (2 septembrie – 9 octombrie 2020) s-au pus la dispoziție online câte 5 fotografii din Reșița și împrejurimi, cu cinci posibile răspunsuri de identificare. Astfel, prin intermediul celor 30 de fotografii emblematice și o scurtă istorie a lor, s-a promovat imaginea municipiului și a împrejurimilor sale.

Urmează ca în perioada 4 noiembrie – 11 decembrie 2020 să se continue cu un set de întrebări privind strict literatura și arta plastică a Reșiței, printr-o colaborare cu dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, cu un total de 12 seturi – 60 de întrebări, iar în perioada 1 februarie – 18 martie 2021 vom continua cu un ultim set de 70 de întrebări privind istoria și mediul înconjurător al Reșiței, exact cum a fost realizat primul set, cu sprijinul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.

Întrebările vor fi încărcate, ca și în etapele I și II ale concursului, pe pagina web a CU UBB din Reșița, precum și pe paginile de Facebook ale Bibliotecii Județene și ale Forumului German din Reșița. Vă invităm și vă așteptăm să participați!

Noaptea Muzeelor 2020

Centrul Universitar UBB din Reşiţa alături de Muzeul Cineastului Amator, Rotary Reşiţa şi Forumul Democratic al Germanilor din Județul Caraș-Severin vă invită să participaţi la expoziţia colectivă dedicată „fuşăraielor” de decor.

Astfel, căutăm cetățeni dornici să pună la dispoziţie obiecte de decor (leu, diferite aplici, bătrânul cu pipa, cuiere, farul din Alexandria, …) realizate în uzină, la „schimbul trei”. Obiectele vor fi expuse sâmbătă, 14 noiembrie 2020, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor” la Centrul Universitar UBB din Reşiţa (curtea interioară sau foaier).

✅obiectele vor fi predate în baza unui document de predare/primire;

✅expunerea lor se va face în vitrine securizate;

✅obiectele se vor returna după eveniment.

Cei interesaţi să contribuie cu exponate la reușita acestei expoziții având o tematică inedită sunt invitaţi să se pună în legătură cu Georgevici Iulian, preşedinte Rotary Club Reşiţa – 0770790828 sau Bălbărău Andrei, curator la Muzeul Cineastului Amator – 0745990422.

Noaptea Albă a Galeriilor 2020

Noaptea Albă a GaleriilorNAG 2020 împlinește 14 ani la București și cinci ani de când s-a extins și în alte orașe cu un program nocturn de artă contemporană în trei seri consecutive, gândit astfel în contextul pandemiei, pentru a reduce riscul de aglomerație, fără a reduce accesul la artă.
Publicul este așteptat în 11 orașe din țară – București, Alba Iulia, Braşov, Cluj Napoca, Craiova, Iaşi, Mediaș, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş și Timişoara – în weekendul 2 – 4 octombrie.

„Un eveniment ca NAG se încăpățânează să ofere anual o radiografie cât mai onestă a scenei culturii contemporane locale, iar în contextul extrem de dificil cu care ne confruntăm, nu doar noi comunitatea culturală, ci întreaga societate, faptul că în acest an am decis să continuăm nu este un gest de curaj din partea nimănui, ci mai degrabă o dovadă a solidarității. Sperăm ca acest program extins în premieră pe durata a trei seri să ofere tuturor participanților și publicului un cadru cât mai confortabil pentru o nouă revedere cu NAG.” – Suzana Dan, Asociația Ephemair, fondatoare NAG. Programul NAG este disponibil pe www.noapteagaleriilor.ro.
Noaptea Albă a Galeriilor Reșița propune trei seri în curtea Centrului Universitar UBB din Reșița după cum urmează: vineri, 2 octombrie, ora 19.30 – Sabin Pautza şi muzica de film. Cineconcert; sâmbătă, 3 octombrie, ora 19.30 – O pogorâre în Maelstrom – Proiecţie KineDok; duminică, 4 octombrie, Sahia Vintage – Proiecţie Kinedok.
Partenerii evenimentului sunt: Centrul Universitar UBB din Reșița, Muzeul Cineastului Amator, Librăria Semn de Carte, KineDok România, Școala Populară de Artă „Ion Românu”.